Baltagul - Rezumat

Pos3idoN · Administrator Data inscrierii: 05/Noi/2007 Mesaje: 6

Baltagul
(Comentariu)

Mihail Sadoveanu (1880-1961) a fost cel mai mare povestitor.
Tema romanului o constituie viata pastorilor din muntii Moldovei, obiceiurile si traditiile.
Romanul este o operanarativa in proza, de mare intindere, carei actiuni se desfasoara, de obicei, pe mai multe planuri, avand o intriga complexa si personaje numeroase.

Actiunea incepe intr-o dupa-amiaza de toamna tarzie, cand Vitoria Lipan, sotia de oier din din Magura Tarcaului, sta pe prispa casei si toarce.
Gandul o duce spre sotul ei, Nichifor Lipan, care ,,plecase deacasa dupa niste oi, la Dorna, s-acu Sfantu-Andrei era aproximativ si el inca nu su intoarse”.
Intelegand din semnele vremii ca iarna se apropie, femeia este framantata de mari griji si nelinisti, asteptand vesti care nu se arata.
Primise, la interval de 3 zile, doua scrisori venite tocmai dinspre Iasi, din baltile Jijiei, unde Lipanii isi tineau oile. Nici una nu aducea insa vestea cea buna, ata Gheorghita, cat si baciul Alexa fiind ingrijorati pentru ca Nichifor nu ajunsese nici acolo.
Cu toate ca isi facuse o gospodarie cuprinsa, cu turme de oi si ciobani tocmai sa le ingrijeasca, sotii Lipan nu aveau rude in sat, traind doar impreuna cu cei 2 copii care le ramasesera, din cei sapte pe care i-au avut.
Aceasta singuratate sporeste framantarile femeii, cu atat mai mult, cu cat Vitoria are niste ,,semne” rau prevestitoare: cocosul ,,da semn de plecare”, iar pe Nichifor il viseaza ,,trecand calare o apa neagra”.
Cu deosebire visul premonitor o determina sa consulte cele doua ,,autoritati” spirituale ale satului dar fara folos.
Optimist, parintele Danila este singur ca Nichifor se va intoarce, dar femela stie ca in ordinea fireasca a vietii au intervenit schimbari: ,,Poate zabovi, o zi doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui.”
In fapt de seara, Vitoria merge si la baba Maranda, vrajitoarea satului, despre care toata lumea stia ca-l are in casa ,,pe cel cu nume urat”.
Cartile babei aratand ca Nichifor s-ar fi oprit la o iubită cu ochii verzi, Vitoria pleca tot nedumerita, cu toate ca accepta ca vrajitoarea sa trimita asupra ,,dusmancei”, o pasare aducatoare de moarte.
Banuiala ca lui Nichifor ia s-a intamplat ceva rau acreste in sufletul Vitoriei pe masura ce trece timpul. In plus, in preajma Craciunului, Gheorghita se intoarce si baltile Jijiului, cu estea ca Nichifor tot nu daduse nici un semn.
Acum incepe femeia sa se purifice, postind vinerea, ,,fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu broboada cernita peste gura.”
Pentru intaia oara, sarbatorile de iarna ii aduc un sentiment de instrainare, de parca viata s-ar fi oprit.
Dezlegarea tainei impunand si intalnirea cu sacrul, Vitoria merge la Manastirea Bistrita, rugandu-se cu umilinta la icoana flintei Ana.
Pe urma, depune si o plangere la autoritatile, la Piatra Neamt, dar nadejdea sa ramane ,,in alta parte”.
La intoarcere, isi pune ordine in gospodarie si o duce pe Minodora la Manastirea Varatec.
Aici se inchide primul mare ocazie al romanului, pe care l-am putea numai pregati pentru calatoria ritualica.
Drumul Vitoriei si al lui Gheorghita incepe intr-o zi sacra, o data cu rasaritul si se va incheia, simbolic, la apus, dupa inmormantarea osemintelor celui ce fusese Nichifor Lipan.
Dupa ce merg, pana la Calugareni, impreuna cu un negustor, mama si fiul isi continua drumul spre Farcasa, sat in care un viscol ivit din senin i-a obligat sa poposeasca.
Si acum se vadeste ca ,,semnul” dat de natura isi avea rostul lui: invitati in casa de un gospodar, mama si fiul afla ca Nechifor trecuse pe acolo, in toamna, in drum spre Dorna.
In alte sate, Vitoria si Gheorghita asista la cateva evenimente cu valoare simbolica. Astfel, dupa ce la Borca, Vitoria ,,a cazut intr-o cumetrie”. Mergand mai departe, intalneste o nunta.
In drumul lor, Vitoria si fiul ei afla ,,semne” despre trecerea celui cautat, dar abia la Vatra Dornei lucrurile incep sa se lege: aici, un slujbas din targul de animale, gaseste consemnata intr-o caondica, vinderea a trei sute de oi, in întâia duminica a lui noiembrie; omul isi amintea ca Nichifor, dupa ce cumparase intreaga turma, fusese impresionat de rugamintea a doi ciobani carora convenise sa le vanda o suta de oi. Pe urma, turmele insotite de cei trei stapani pornisera la vale.
Coborand [e drumul turmelor, Vitotia si Gheorghita afla ,,urmele” celor trei ciobani, in diverse locuri; cei care ii vazusera vorbeau mai ales despre un barbat cu caciula brumarie, care calarea un cal negru ,,tintat” si despre un altul ,,mai voinic decat toti”, care radea mult si ,,avea buza de sus despicata ca la iepure”.
Sirul ,,semnelor”se frange intre satele Sabasa si Suha, situatia de-o parte si de alta a muntelui Stanisoara.
Acesta ar fi al doilea clipă al romanului, axat pe cautarea urmelor lui Nichifor.
Din capitolul al XII-lea incepe sa se faca lumina in jurul ucigasilor: poposind in Suha, Vitoria afla ca doi gospodari din vale devenisera, in mod miraculos, stapani peste sute de oi; chemati de munteanca la primarie, cei doi pretind ca i le-au platit lui Nichifor si nu mai stiu nimic despre el.
Tot acum din moto isi gaseste ecoul intr-o curte pe Lupu. Lupu va ajunge ,,calauza” spre rapa in care zaceau osemintele lui Nichifor.
Inmormantarea osenitului lui Nichifor, cu bocitoare, cantec de bucium si gaina neagra data peste groapa, reprezintă implinirea ,,randuielii”, pentru care Vitoria facuse acest drum.
Lunga calatorie a celor doi se incheie in scena praznicului, cand Vitoria ii obliga pe cei doi ucigaci sa se autodemaste. Dogza, lovit in frunte, cu baltagul, de catre Gheorghita si sudrumat de cainele Lupu, isi recunoaste fapta, inaite de a muri: Cutui este arestat de oamenii stapanirii.
Acesta este ultimul mare moment al romanului, care ar putea fi intitulat ,,Implinirea randuielilor”.